Dragoş Dragoteanu

Cine este?

„Sunt un vânzător pur-sânge.”
...
A început prin a vinde porci în târgul de animale, pe vremea când avea doar zece ani.
...
A continuat să facă bani din vânzări şi în timpul facultăţii, când aducea marfă din China şi din Polonia pentru a o vinde în „consignaţii”. Sursa

Om de calitate. Lăcomia e... hobby din copilărie. Prima dată... l-am cunoscut... ieri. Se dădea la The Money Channel... în stambă.

Ce se pricepe să face?

În 1994 a înfiinţat firma Euroest, intuind potenţialul unei pieţe aflate în zorii evoluţiei. La vremea aceea, nu avea la dispoziţie mai mult de 20.000 de dolari, îşi aminteşte. Cu mai bine de jumătate din această sumă a cumpărat o casă de 12.000 de euro, pe care a renovat-o şi a revândut-o la un preţ dublu.
Astăzi, firma pe care o conduce se numără printre jucătorii de top de pe piaţa autohtonă.
...Deşi a avut până acum „mai multe” oferte de asociere, la vremea respectivă a refuzat. Acum se gândeşte tot mai mult la această opţiune. Pentru a bate palma însă, ar trebui să primească o ofertă de cel puţin 15 milioane de euro pentru jumătate din acţiunile companiei. Sursa

Dacă instinctul meu de fată mare nu mă-nşeală, Euroest deţine crucile înfipte pe toate tarlalele din ... judeţul Ilfov. La o analiză de valoarea subiectului... ieftină... avem de-a face cu un bişniţar din categoria very low level, trecut prin toate etapele de creaţie ale unui "om de afaceri"... român.

Că care concepte are?

"Pentru orice marfa de rahat exista si un rahat de cumparator."
"Mi se rupe de politica."
Presedintele (director genial, patron de meneger?) Euroest a dezvaluit si care sunt cele trei sporturi pe care le practica: alergat, tenis si sex. Sursa

Criza îţi va demonstra că la orice rahat servit... primeşti unul bonus. :)
Tuturor ni se rupe de politică, chiar şi politicienilor, dar matale eşti "om de afaceri", care cum ar veni... te vinzi şi ai ceva la mezat tot timpul. Ce-i drept, bişniţă cu porci se poate face şi la nivelul tău... de astăzi.
Etic ar fi ca şi soţia matale să practice aceleaşi sporturi. La cât eşti de şarmant bănui că joci şi tenis... cu ea.

Opinie despre sine însăţi?

Exista o gramada de retardati in Romania care au o groaza de bani si se cred bogati, dar daca vorbesti cinci minute cu ei iti vine sa vomiti", a mai spus omul de afaceri. Sursa

Asta cam aşa-i.

Afecţiunea la război împotriva la imobiliare?

In ciuda opiniei generale, afacerile imobiliare se desfasoara destul de bine si in perioada de criza, fiind, de fapt, unele dintre putinele domenii care nu se opresc din cauza unor probleme financiare globale sau razboaie, de exemplu. Sursa

De ce problemele financiare gloabale nu afecteşte piaţa?

Scaderea de pe piata este cauzata de banci, care ofera dobanzi mult prea mari la depozite, investitorii majori preferand sa astepte momente mai bune, in timp ce primesc bani de la banca.
Pana cand dobanzile nu vor scadea la 2 - 3% in euro, piata va ramane in blocaj, potrivit presedintelui Euroest. Sursa

Emisiunea veveriţei lui Vântu a numărat mai multe hibe, Dragoteanu fiind cea mai însemnată.
Cu atâţia bizoni "suprinşi" de evoluţia pieţei, poate nu mai miră pe nimeni înmulţirea emisiunilor de dezgheţare a pieţei şi a "analiştilor de calitate". Cu toate acestea... ieri am rămas puţin... pe gânduri.

Update: Dragos Dragoteanu: “Alegeri pentru fraieri”

Reacţie user "fraierit" de ... onor sub'ect:

Sa avem cu iertare, dar eu cred ca daca cineva are de publicat ceva pe Imopedia eu zic ca ar fi de mare folos oamenilor sa se vorbeasca si de probitatea morala a autorilor. In primul rand eu sunt unul dintre “fraierii” de care vorbeste onor autor care a fost inselat de catre acesta la o tranzactie de afaceri cu servicii pe care a tocmit-o si nu a pus-o si la plata. Iar daca cineva are dubii in privinta halului de vocabular plin de injuraturi si de cuvinte suburbane pe care onor autor articol il detine il sfatuiesc sa petreaca ceva timp in firma la EuroEst – cum am facut si eu – si va fi socat pe viata. Dragii mei nu mai lasati oameni cu probitate morala indoielnica si vocabular de maidan sa se reproduca doar pt ca sunt directori de firme. Lumea de inalta calitate intelectuala stie ce poate si cum poate sa fie zilnic autorul. Va descalificati ca si site. E pacat. Calitatea intelectuala inalta a voastra nu trebuie sa fie niciodata asociata cu astfel de oameni. Sunteti prea buni ca sa nu promovati adevarata valoare pe care sa o sustineti. NU incerc sa fiu rau, ci doar corect. Va multumesc anticipat pt retragerea articolului. Promovati adevarata valoare si veti fi de mii de ori mai respectati.Buna ziua!

Vios:

Ma bucur ca dl.Dragoteanu si-a infiintat un blog.Sper sa afle cat mai curand toti oamenii care au lucrat la firma dumnealui (acum in deriva),pentru a afla si cei care nu stiu deja ,cat de javra sunteti ca patron si ce mod de exprimare ca la usa cortului aveti.Si ca toti oamenii educati, civilizati si cu oarece bun simt v-au parasit de mult.
Probabil ca nu prea mai aveti ce face,daca aveti timp sa stati pe Net si sa-si dea cu parerea pe blog.Ma rog,e si asta o forma de publicitate,recunosc.
Va spun insa ca nu o sa realizati mare lucru cu acest blog,poate sa va faceti si mai mult de ras.Din fericire va cunoaste deja multa lume,si pe dvs si metodele dvs de “specialist”.Vremea dvs a trecut,ca si vremea tuturor speculatorilor si jepcarilor.A celor care au ca singur Dumnezeu banul.Din fericire,lucrurile incep sa se aseze si la noi in tara,si criza este un inceput bun de maturizare a pietei.
Inteleg sa isi dea cu parerea oameni care au o pregatire economica complexa,o experienta vasta la mai multe niveluri,o intelegere profunda a mecanismelor economiei de piata,bun simt,respect pentru oameni chiar daca sunt concurenti sau nu ne aduc castiguri.
Aveti insa circumstante atenuante:cei care va cunosc indeaproape stiu ca aveti niste probleme psihice reale.Daca v-ati ingriji mai mult de sanatatea dvs,v-ati face si dvs un bine,si familiei,si colaboratorilor pe care ii chinuiti sub pretextul ca ii faceti “oameni”.
Dumnezeu sa va calauzeasca!(daca ii dati voie bineinteles). Sursa

Zoso vinde cloacă! ... de un an...

Update: Nu vă vindeţi cloacele! (Clue: fear :))
Făcui niscaiva curăţenie pe blog şi mi-am zis să văd şi eu de ce naiba ţin link-ul "zoso imobiliar" în "Surse credibile...", când am dat de zoso-n nuditatea intelectuală... întruchipată.

De ce nu se ieftinesc locuinţele mai mult?

Pfui, ce dilemă... existenţială, ia dă-mă pe spate:

Răspunsul scurt. Pentru că nu au unde să se mai ieftinească.

Răspunsul lung. Oamenii nu mai vor să ieftinească. Au ajuns la concluzia că ieftinesc degeaba şi că oricum nu le va cumpăra nimeni. Şi-atunci, ce rost mai are să le ieftinească? E un joc. Cumpărătorul tine banii la portofel, pentru ca are impresia că o să ieftinească şi mai mult, iar vânzătorul nu vinde cu pretul scăzut deja şi nu scade mai mult decât dacă e disperat. Motivul şi mai puternic pentru care nu scad preţurile este că valoarea de acum, oricare ar fi ea, cam e valoarea apartamentului. Şi pentru gigelul care a strâns toată viaţa să îşi ia apartament să scada 20.000€ nu e foarte uşor. Să scadă şi mai mult înseamnă să îşi bată joc de nişte bani pe care nu i-a făcut foarte uşor. E şi o chestie psihologică. Casa nu îi cere de foame, iar 100 lei impozit nu e sfârşitul lumii. Probabil că mai multe apartamente vor ieşi la vânzare în iulie, când asigurarea pe locuinţă va fi obligatorie. Şi nu va fi ieftină.

Da... marote de-i vin mediocrului în minte când i se ridică sângele la cap.

OK, number unu-doi o fi avut un moment de restrişte... cerebrală... să citim comentariile:

Magda întreabă:

...de ce consideri ca valoarea de acum este cea reala? Pe ce baza?

Zoso răspunde:

nu am nici o baza. e o ipoteza.

După care se destăinuie en-detail:

voiam un pret mare in 2008. anul asta m-am calmat si vreau cu 40% mai putin. ce zici, e o scadere sanatoasa? in 2002, cand l-am cumparat, aveam 350 lei salariu. acum, in 2009, castigurile insumeaza 8.000 lei. ce zici, e un raport bun?

Pai, cum să-ţi spun aşa... mai indirect? Tu eşti un potenţial... cumpărător, dar vezi că ţi se clatină locul 1 şi rişti un impact... în venituri.

pretul cerut de mine e cel din 2005. nu cumpara nimeni. perfect. inchiriez cu 300€ pe luna apartament mobilat cu doua camere. in 3 ani il zugravesc, mai schimb mobila. peste 5-10 ani, cand o sa am niste bani pusi deoparte si piata se va stabiliza, apartamentul va putea fi vandut la pretul “real”.

Îl închiriezi, da' chiriile scad.
Preţul real trebuie căutat în intervalul 2005-2009 sau 1990-2004?

Blogosfera probabil e plină de astfel de "ofertanţi" ceea ce ar mai putea explica grămezile de optimişti peste care dai accidental... la tot pasul.

În acelaşi registru se înscrie şi bloggerul dono, care "oferta" cu exact un an în urmă o cloacă nouă la 140.000 Euro. "Astăzi" spune stop la 85.000 Euro. El mai jos de atât nu merge... o închiriază. Probabil fredonează refrenul ăsta de pe la 100.000 Euro... încoace.

Straşnic! Închiriaţi-le!

Ce importanţă au... 140.000 Euro, 85.000 Euro sau 10.000 Euro, când poţi să iei 300 Euro... acum? La anu'... revine economia... se întorc... minerii. :)

Ce-i în mână nu-i minciună... ce-i în guşa, şi-n căpuşă.

Stoneleigh - deflaţie

În urma reacţiilor la post-urile anterioare "cu grafice şi citate în engleză", constatate accidental, dar şi consecinţă a interpretărilor optimiste ale unor economişti licenţiaţi... autohtoni, consider că o simplă traducere a unui interviu luat unui om cu cap face cam cât 99% din "analizele economice"... de limbă română.

Precizez că e o traducere şi... adaptare cu mici... ieşiri personale (unele în decor, nestăpânind vocabularul contabilicesc în limba română). Interviul complet poate fi accesat pe AutomaticEarth, iar pe The OilDrum: Europe vă puteţi face o idee de ce România e luată ca din oală... cu fulgi cu tot. Argumentez pe baza numărului comentariilor de calitate şi diferenţa în abordare. Niciunul dintre comentatori nu se referă la diferenţa obligatorie între preţul unui Logan şi cel al unei garsoniere din Bucureşti.
Mi-am permis să mai sar unele paragrafe ca să puteţi parcurge articolul într-o singură zi.

Euan Mearns: Stoneleigh, economia mondială pare să sufere din cauza a două probleme structurale: preţurile mari la energie, precum şi un nivel al datoriei care a destabilizat sistemele bancare şi financiare globale. Puteti explica pentru cititorii noştri din România, manipulaţi de AristotelCostel, amploarea şi structura acestei datorii şi în ce măsură o depreciere a activelor şi mărirea masei monetare (Quantitative Easing – depârghiere – versiunea Baltazar) au rezolvat aceasta problemă?

Stoneleigh: În primul rând, aş spune că preţurile la energie ar trebui să scadă substanţial pe măsură ce câştigurile speculative se evaporă, iar cererea scade odată cu reluarea credit-canci-ului (criza creditului). Raliul fraierilor care a generat pleiada de “muguri verzi”, în opinia mea... s-a terminat. Rezultatul ar trebui să fie o inversare a unor trenduri - ar trebui să vedem scăderi ale burselor de valori şi ale preţurilor la mărfuri, o revenire semnificativă a dolarului american şi o contracţie mare a creditului. Magnitudinea inversării ar trebui să fie substanţială, la fel cum ar trebui să fie şi efectele sale asupra cererii de energie. Cererea nu este ceea ce are nevoie cineva (Zilişteanu a descoperit o cerere de 1 milion de locuinţe în Bucureşti, din care probabil 200 de mii doar în Dorobanţi), ci ceea ce o persoană doreşte şi este capabilă şi gata să plătească, iar într-o criza severă a creditării, puterea de cumpărare scade.

În al doilea rând, în acest moment, vulnerabilitatea noastră la consecinţele îndatorării este extrem de mare. Amploarea datoriilor este cutremurător de mare. Hiperexpansiunea globală a creditului se petrece de zeci de ani şi a ajuns la această oră semnificativ mai mare decât “accidente” notabile din trecut, cum ar fi South Sea Bubble din 1720 şi Tulip Bubble din anii 1630. De altfel, excesele care au condus la Marea Depresie, privite comparativ, par ridicole.

Bulele creditării se dezvoltă până când datoria pe care o generează nu mai poate fi susţinută. Am depăşit deja acest punct şi ne aflăm de doi ani într-o fază de contracţie care este pe cale să se accelereze. Deoarece consecinţele unei bule a creditării sunt proporţionale cu dimensiunile exceselor care au precedat-o, ar trebui să intrăm, la nivel mondial, în cea mai mare contracţie economică, timp de cel puţin câteva sute de ani. (fugi de aici!).

În locul vostru nu mi-aş tăia venele imediat. Stoneleigh se referă la sistemul economic actual în care canibalismul financiar e încurajat de toţi pămătufii. Uitaţi-vă la primul grafic şi identificaţi care sunt domeniile protejate: sistemul bancar, imobiliarele şi industria auto. "Hasta la vista!"

Preţurile caselor vor ajunge semnificativ sub valorile medii istorice, rezultat clasic al unei... manii (mult sub evoluţia proiecţiei indicelui Case-Schiller). În opinia mea, preţurile locuinţelor vor cădea cel puţin 90% în medie. Pentru cei care deţin o proprietate în marjă, acest lucru va fi un dezastru.

Să recunosc totuşi că interviul lui Stoneleigh a fost acordat în luna Octombrie, publicat pe 30 Octombrie, iar "prognosticul" meu ("dunga" întreruptă movă) e disponibil pe blog din 11 Iulie.

Pentru a demonstra că această criză este într-adevăr globală, uitaţi-vă, de exemplu, la bulele imobiliare europene, care sunt mai mari decât cea din SUA.

Deşi i-am promis lui Zilişteanu că-i fac o nouă dedicaţie, m-am răzgândit. Renderman a explicat deja altora care-i treaba cu ţeapa imobiliară din România. În plus, e posibil ca "analistul" să nu dorească să... priceapă.

Nu vă uitaţi în gura lui Ţiriac. În fond, la bază e... ţurcangiu de câmp şi-şi va vinde cloacele-n pierdere. (Ăsta a identificat un necesar de 2 milioane de locuinţe. Da' la cei 11 milioane de români din mediul rural nu se gândeşte nimeni? Poate au nevoie şi ei de vile cu etaj, piscine, WC-uri în casă?)

Spre deosebire de inflaţie, care împarte tortul bogăţiei reale în felii tot mai mici, expansiunea creditului duce la înmulţirea creanţelor asupra aceleiaşi felii de tort (... de ciocolată). Odată ce expansiunea creditului atinge limita maximă şi începe contracţia, aceste creanţe în exces încep să fie stinse.

Din păcate, efectul de pârghie (leverage, la Caritas era de 8 ori... "investiţia") a ajuns pe câmpii... astfel că există, probabil, peste o sută de creanţe pentru fiecare felie de tort. Astfel, este de aşteptat ca creanţele (nu e cacofonie... după gusturile mele) în exces să fie stinse rapid şi haotic ceea ce va duce la un colaps rapid al ofertei de bani şi credit raportată la bunuri şi servicii disponibile, care este definiţia deflaţiei.
Amploarea problemei a fost temporar ascunsă de raliul bursier şi de “îndoparea” cu mii de miliarde de dolari din banii contribuabilului a unei găuri negre gigant de distrugere a creditului. Acest lucru nu a avut niciun efect în sensul repornirii creditării, dar reapariţia temporară a încrederii (complet iraţională) a restaurat într-o oarecare măsură lichiditatea. Pe măsură ce încrederea se evaporă, la finalul raliului bursier, lichiditatea va disparea.
Băncile deţin un număr extrem de mare de “active” (pa(r)sive) nelichide supraevaluate. Din păcate, o pierdere a încrederii pe scară largă reprezintă exact tipul de circumstanţă de natură să conducă la un o vânzare a acestora pe fondul instaurării panicii. Structura componentei credit default swap (CDS) de pe piaţa instrumentelor derivate face acest lucru tot mai probabil.

Piaţa CDS-urilor a permis plasarea de pariuri mari pe anumite prăbuşiri de preţuri, de către entităţi care nu sunt nevoite să deţină activele în cauză. Astfel, se creează un stimulent pervers pentru anumite părţi de a provoca altora falimentul pentru profit. Multe entităţi cu pariuri câştigătoare nu vor fi în măsură să colecteze, astfel încât acestea ar putea provoca haos financiar. Piaţa CDS este acum evaluată la circa 62 mii de miliarde de dolari, şi o topire a acestora este foarte probabilă, în opinia mea. “Activele” nelichide bancare vor fi reevaluate, probabil, la câţiva “peni” la un dolar ceea ce ar echivala cu o distrugere foarte rapidă a valorilor prezumate în timpul balonării. (Esenţa deflaţiei) Euan Mearns: Pentru o lungă perioadă de timp am susţinut şi am crezut că sunt atât de multe interese pentru protejarea sistemul nostru actual, că guvernele naţionale, FMI-ul şi alte instituţii financiare vor menţine o piaţă inundată de lichiditate în scopul înlăturării ameninţării deflaţiei. De fapt, se pare că o perioadă prelungită de inflaţie este singura modalitate de a diminua datoriile noastre. Am perceput la Conferinţa Internaţională ASPO din Denver că aceasta a fost opinia majoritară. Sunteţi de acord că inflaţia este rezultatul cel mai probabil în apropierea intermediară a politicii monetare actuale? Stoneleigh: Categoric nu. Sunt de acord că aceasta este opinia de consens, dar o văd ca fiind fundamental greşită. Monetizarea datoriei care se întâmplă nu a făcut nimic pentru a creşte oferta de bani şi a creditului în raport cu mărfurile şi serviciile disponibile, care este definiţia inflaţiei. Contracţia creditului diminuează monetizarea datoriei, lăsându-ne într-o stare de contracţie netă, chiar dacă tocmai am experimentat un raliu puternic timp de câteva luni, care ar fi trebuit să fie condiţia cea mai favorabilă pentru reluarea creditării dacă acest lucru ar fi fost, de fapt, posibil. Aş spune că pur şi simplu nu este posibil şi că deflaţia este inevitabilă.

Bulele creditării sfârşesc întotdeauna în acest fel. Ele sunt, în esenţă, scheme Ponzi, dependente de un proces perpetuum de cumpărare din partea noilor intraţi... în schema priamidală de joc. Finanţa globală a adus o căruţă de... noi intraţi urmare a liberalizării de la începutul anilor ’80, dar acum nu mai există noi surse de bogăţie la care să se racordeze.
Dereglementarea a permis imprudenţa de a risipi aproape tot, inclusiv depozite bancare şi fonduri de pensii. Finanţa globală a creat un Enron gigant, care deşi pare robust este aproape în totalitate fals. Astfel de structuri implodează... într-o dimineaţă.

În opinia mea, deleverage-ul (răscumpărarea datoriilor) deflaţionist va continua până când datoria rămasă, o mică partea din aceasta, va fi colateralizată acceptabil între cei câţiva creditori rămaşi. Până în acel moment, nu poate exista o întoarcere sustenabilă a încrederii necesare pentru a reconstrui pieţele de credit.
Deflaţia este fundamental psihologică. În lipsa încrederii vom vedea creşterea economisirii banilor, care vor deveni tot mai puţini în absenţa creditului, credit care cuprinde în prezent marea majoritate a masei monetare efective. Combinaţia de numerar insuficient şi o viteză foarte mică a banilor (lipsa creditării) va fi toxică.

Banii reprezintă lubrifiantul motorului economic şi fără destul lubrifiant acest motor se va gripa aşa cum s-a întâmplat în anii ’30, când fermierii aruncau laptele pe care nu-l puteau vinde... în şanţuri, în timp ce alţii sufereau de inaniţie. Era o abundenţă în orice cu excepţia banilor, iar în absenţa banilor cumpărătorii şi vânzătorii nu pot fi conectaţi... decât la internet.
Potenţialii cumpărători nu vor avea nicio putere de cumpărare deoarece îşi vor fi pierdut accesul la credit, iar capacitatea acestora de a obţine un venit va fi afectată de şomajul în creştere. Cei care încă vor mai avea locuri de muncă vor descoperi că nu au nicio putere de negociere şi nu există, prin urmare, nici un sprijin pentru menţinerea salariului.
Vânzătorii şi producătorii nu vor avea piaţă şi îşi vor pierde mijloacele pentru cumpărarea de bunuri sau materii prime necesare în procesul de producţie.
În cazul în care condiţiile rămân îngheţate pentru o perioadă lungă de timp, vor ieşi din afaceri. Cu cât va fi mai profund colapsul, cu atât va fi mai dificilă o eventuală revenire.
Aş spune că nu este nevoie să ne temem de inflaţie, până când ajungem la depresiune - până când se epuizează impulsul deleverage-ului. Ne putem aştepta să petrecem un timp îndelungat în capcana lichidităţii, unde ratele reale ale dobânzilor vor fi mult mai mari decât ratele nominale, lăsând bancherii centrali să “întindă coarda”.

Euan Mearns: Dar pieţele bursiere sunt în plină expansiune, din nou, mai multe economii emergente sunt în curs de ieşire din recesiune, rata şomajului s-a stabilizat, există „muguri verzi” peste tot (Uite! Sunt şi pe jos ). Desigur, strategia actuală a creşterii masei monetare funcţionează?

Stoneleigh: Mugurii verzi sunt cangrenaţi. Unele dintre cele mai mari raliuri bursiere înregistrate s-au derulat în timpul Marii Depresiuni, depresiile fiind asociate cu o volatilitate foarte mare. Uitaţi-vă, de exemplu, la marele raliu al fraierilor din 1930. Există întotdeauna raliuri de toate dimensiunile în orice piaţă bear (în scădere), aşa cum există inversări de toate dimensiunile în pieţele bull (presărate cu bizoni). Nicio piaţă nu se deplasează într-o singură direcţie.
Oamenii au tendinţa să extrapoleze trendurile recente, dar acest lucru înseamnă "să-i dai blană cu privirea fixată în oglinda retrovizoare". Acesta este unul dintre motivele pentru care modificările de trend sunt atât de rar anticipate. Un alt aspect ar fi că percepţia predominantă a pieţelor este fundamental greşită. Nu există nici o informaţie perfectă, concurenţă perfectă, maximizare raţională sau pieţe eficiente.
Pieţele sunt iraţionale, conduse de optimism şi pesimism, sau lăcomie şi frică, în mare măsură, într-un vid de informaţie. Investitorii vânează momentul sărind cu turma, şi în consecinţă, cererea pentru active financiare creşte atunci când preţurile sunt în creştere şi scade atunci când preţurile se prăbuşesc.
Am traversat doar o perioadă de câteva luni în care lăcomia şi satisfacţia au fost în creştere, dar acest trend este aproape de întoarcere, în opinia mea. Privind pieţele drept construcţii ale comportamentului de turmă, acestea pot fi predicţionate probabilistic, permiţând prevederea schimbării trendurilor. Pentru toţi cei interesaţi în studierea acestui fenomen, recomand lucrarea Bob Prechter’s socionomics.
De exemplu, pe măsură ce pesimismul se adânceşte, conducând la contracţie economică, ar fi de aşteptat apariţia mai multor manifestări de furie şi neîncredere colectivă.
Trăind într-o perioadă foarte lungă de optimism maniac şi de prezumare a creşterii, noi (ei) cei din lumea dezvoltată nu suntem obişnuiţi cu expresii ale părţii întunecate a naturii umane. Aceasta va constitui un şoc considerabil.

Redau mai jos indicatorul calculat de Karl Denninger:(Eventualele scăpări pot fi ameliorate... la cerere!)

Update: Uitai să devoalez 3 prostii despre tanti Stoneleigh:

We at The Automatic Earth are not fund managers. We do not manage anyone else's money and we do not issue investment advice. We do not stand to profit in any way from what people do with what they have. We simply couldn't sleep at night if we didn't warn people. Financial insiders can look after themselves, but the little guy needs a heads up. We want ordinary people who've worked hard all their lives for what they have to be able to hang on to as much of it as possible, rather than see it all disappear into a giant blackhole of credit destruction.
...
I am not an economist, I am a big picture person with a formal background in science and law. I am perfectly well aware of real politik, but physical forces comes further down the line.

Şi o dedicaţie specială lu' flavian, care-i tot sezonul de-a-ndărătelea faţă de trend (acum vede şi el o iminentă corecţie a burselor... ceea ce mă îngrijorează... sincer :)):

If we had a deflationary consensus at the moment I would distrust it, as the herd is always on the wrong side of the bet at major inflection points. Consensus takes time to establish, meaning that the more established it is, the later one is in the trend and the nearer to a trend reversal.
At the present time we have an incorrect inflationary consensus, which is causing people to dump cash in favour of hard assets and disregard the consequences of indebtedness at a critical juncture. Deflation is NOT a hoax. It is a very real threat that very few recognize. Timely warnings are by definition contrarian, and therefore never sound credible at the point where they would actually be useful.

Update 2: Debt deflation

Update 3: Fericirea nu inseamna acumulare