Nu-i niciun secret că mă pătez repede când sunt luat la cașto de cine știe ce... profesioniști, iar ura cu_care... strike back e caracterizată atât prin forță, cât și printr-o perseverență... soră cu insanitatea (dacă nu mă iau cu... altele). :)
Seria de succes USD/RON... 2015 Apocalypse îi poate surprinde pe mulți dintre cititori (mai ales pe cei noi) însă e doar un preambul la dezastrul economic care se va abate asupra tuturor jegurilor societății... rentiere... globale.
Din punctul meu de vedere, din perspectiva unei minți bolnave, cum ar zice jegurile financiar-bancaro-imobiliaro-securiste, e făr' de egal plăcerea generată de avertizarea parazițiilor în privința propriei extincții... împotriva căreia nu se vor putea opune... nicicum.
Mișcările valutare din prezent deschid valul crizei financiare globale... doar prefațată în 2008, iar efectele nu vor întârzia să apară și la nivelul... tălparilor.
Meritul meu este acela de a fi avertizat că vine... trenul, și de a mă urca și, respectiv, coborî din el în stațiile... adecvate (deocamdată :).
Meritul meu este acela de a fi avertizat că vine... trenul, și de a mă urca și, respectiv, coborî din el în stațiile... adecvate (deocamdată :).
11 martie 2015
Tocmai de asta e "recomandat" să vinzi în timpul panicii... când toată lumea are... presimțiri, temeri, jene. Titlurile mainstream urlă despre întărirea dolarului.
1.0564 a fost bifat, am eliberat tranșa 1, urmând ca peste câteva zile/săptămâni să livrez și tranșa 2, foarte extrem de probabil ... pe un nou minim. AC, sursa
Miercuri m-am grăbit să cobor cu un picior la 1,0564 (USDRON 4,2), în ciuda faptului că e foarte probabil ca valul prăbușitor să continue chiar sub 1,03 (vezi nivelul pe grafic). Termenul "probabil" a fost elementul decisiv în alegerea mea. Cum dolarul s-a dovedit a fi un vehicul magic de transformare a dolarilor din 2013-2014 în euro, consider rezultatul de până în prezent unul... satisfăcător (EURRON 2014=4,4; USDRON 2014=3,2; USDRON 2015=4,2).
6 februarie 2015
Hint: "It will be mine, oh yes, it will be mine!" AC, sursa
14 martie 2015
Hint: 2:00
EURUSD
În privința EURUSD, îl am pe conștiință pe Doru E căruia i-am spus:
10 martie 2015
Pentru a epuiza subiectul... spun direct că sub 1,062 EURUSD nu mai are nicio țintă și trebuie să sufere o corecție. Cu toate astea nu este exclus să atingă direct 1,0564... din inerție. De asemenea, incluzând și corecțiile, mișcarea începută la nivelul de 61,8% al fibonacci fan se îndreaptă către nivelul de 50% . AC, sursa
8 februarie 2015
14 martie 2015
Prin estimarea nivelului de ieșire din dolar, nu am insinuat nicio clipă o poziție long (cu leverage) pe euro, cu atât mai mult cu cât spuneam în același comentariu că prețul se îndreaptă către nivelul de 50% al fibonacci fan (de fapt am spus-o încă din 8 februarie). Corecția de până la 1,0683 din data de 12 martie precum și valoarea indicatorului CCI de -146 fac posibilă atingerea țintelor de 1,0414 și 1,0266 ceea ce ar echivala cu finalizarea celui de-al cincilea val descris aici.
În cazul atingerii nivelului de 1,03, renunț și la tranșa 2 (restul dolarilor) pentru a-i recupera mai ieftin în câteva săptămâni, în timpul valului (IV).
USDX
21 decembrie 2014
Indexul dolarului a spart tot și cred că se grăbește către următorul nivel situat la ~92. Pe termen lung, eu nu știu cât de lung, linia albastră care trece prin dreapta-sus a graficului este... next level. AC, sursa
7 martie 2015
14 martie 2015
Indexul dolarului a trecut de nivelul de 78,6% al fibonacii fan de parcă nici n-ar fi fost acolo. Asta aparent, pentru că în timpul săptămânii, mai exact miercuri, 11 martie 2015, exact acolo s-a oprit. Dacă nu se oprește să testeze acest nivel, avem de-a face cu o situație complet ieșită din... tipare. Dar pentru că nu prea cred în "this time is different", îl aștept să se întoarcă sau, dacă nu, să plece... fără mine. Să plece unde? Către... 88,2%, linia albastră din colțul... dreapta-sus. Deocamdată USDX a închis săptămâna ușor sub ținta de la 100,259 care a fost atinsă fără nicio corecție în prealabil, ceea ce n-am văzut prea des, și se grăbește să testeze nivelul de 101,82. După străpungerea acestuia, este foarte probabilă o corecție (marcarea profiturilor).
USDPLN
3 ianuarie 2015
După zoom se vede cum prețul s-a "priponit" exact în nivelul de 78,6%. În cazul foarte probabil în care va fi depășit, next level e 88,2... AC, sursa
7 martie 2015
... zlotul și-a reluat parcursul către 88,2%. AC, sursa
14 martie 2015
... și a mai bifat o țintă, închizând peste maximul din 2008. Acum cred că e clar și pentru... profesioniști, că avem de-a face cu val C (2008 reloaded), așa cum îl descriam eu pe când era o... gâlmă.
"Dragi" imobiliari, dracu' vă ia. :D
USDHUF
17 ianuarie 2015
Teoretic, USD/HUF ar trebui să se odihnească aici înainte de a porni spre ultima rezistență, de la ~318. Asta înseamnă că Ungaria este primul stat est-european care va închide ciclul prostiei generat de bula creditelor. AC, sursa
7 martie 2015
În cazul forintului, prețul a închis peste 88,2% ceea ce înseamnă că a pornit spre 300... AC, sursa
14 martie 2015
De fapt pornise spre ~318. Săptămâna trecută făcusem referirea la forint... din amintiri.
Așa cum estimasem în ianuarie, dolarul s-a odihnit față de forint imediat după ce s-a lovit de nivelul de 88,2 %, iar acum a plecat rachetă spre următoarea țintă de preț.
USDRON
7 martie 2015
Leul nu a atins niciuna din cele două ținte vizate de acest... push. Și acest detaliu a contribuit la decizia mea de a mai aștepta. AC, sursa
15 martie 2015
USDJPY
La cererea lui Lucian, voi prezenta drumul cel mai probabil al acestei perechi, fără prea multe brizbrizuri.
Nu știu sigur dacă baza mea de date privind USDJPY include maximul istoric, dar dacă nu-l include, linia verde din dreapta sus a graficului este trasată greșit. Totuși, până acolo, în următoarele luni, USDJPY trebuie să se descurce cu nivelul de 78,6% în care se va opri probabil valul 5. Bonus: preț țintă 1 = 124,59 => corecție => preț țintă 2 = 129,09 => corecție.
GBPUSD
... și încă un exemplu, prăbușirea lirei în fața dolarului până la nivelul de 78,6%. Prima țintă ar fi situată la 1,468, iar ținta finală a acestui val... 5 este 1,426.
În concluzie, dacă metodele voastre de analiză nu sunt axate pe evoluția prețului și cădeți în capcana desenării triunghiulețelor cu trompă de dragul potrivelii în... teorie, profitabilitatea s-ar putea să scadă. Pe de altă parte, dacă bănuiți trend-ul general și nivelele problemă, chiar și intrările tâmpe în piață pot fi... foarte profitabile.
... EURUSD 1,02-1,03...
... EURUSD 1,02-1,03...
31 de comentarii:
Buna seara d-le Aristotel.Va multumesc pt. gindurile bune,dar aici suntem toti responsabili pentru deciziile noastre.Intre timp am deschis si pozitii short de la niv . de .1.061 cu tp pe 1.035 si stop pe 1.061 la intoarcere(B.E).La 1.07 am eliberat trei sferturi din marja si pot regindi strategia.Daca trendul continua la 0.95 se inchid pozitiile daca nu alimentez.Ma bazez si pe ce zice Carl F. cu downside 1.03, cit si pe analizele strategistului Lawrence G.(trezoreria F.E.D) care spune ca nu se va mai permite mult timp un dolar atit de puternic .Ma astept,ca saptamina viitoare, Janet Yellen sa amine marirea dobinzii si acesta sa fie semnalul inversarii trendului.Atit despre ce fac sau cred eu.Acum vad si inteleg ce greu este sa administrezi un blog, sa raspunzi la toate intrebarile,mai ales cind toti asteapta un raspuns personalizat.Cred cu tarie ca exprimarea civilizata si retinerea de a critica pe cei cu opinie diferita de a ta(in fond aici este un spatiu de postare a unor idei personale,nu de critica a celorlalti) va duce la civilizarea spatiului virtual si toti vor putea beneficia culegind din postari ideile care le plac.Cu stima Doru.E
P.S In caz de intoarcere a trendului unde vedeti prima statie? (1.07-sau1.120)
~1.03 e ținta estimată de mine în septembrie 2014, aici.
Nu mai eu știu câte înjurături mi-am luat de la imobiliari și bancarzi în 2008, și de la goldarii austrieci în 2011, care nu mă scoteau din... comunist și socialist. Așadar, civilizație înainte de toate, dar înainte de asta... I want my revenge! :D
După stabilirea minimului și a primului val corectiv pot să încep să estimez. Neștiind minimul, n-aș face nimic util. Dar dacă vrei ceva inutil, presupunând că minimul va fi la 1,03, va fi testat ~1,07. Mai departe e prea departe.
Din punctul meu de vedere, din perspectiva unei minți bolnave, cum ar zice jegurile financiar-bancaro-imobiliaro-securiste, e făr' de egal plăcerea generată de avertizarea parazițiilor în privința propriei extincții... împotriva căreia nu se vor putea opune... nicicum.
Mereu am spus ca articolele tale sunt mai criptice dar citatul de mai sus e atat de natural si concluzia lui mi se pare atat de fireasca, incat cred ca eu chiar am o minte "sanatos de bolnava".
Sunt de acord cu Doru ca suntem responsabili pentru deciziile noastre.
Eu recunosc ca am trecut din dolar in euro inca de marti, cand mi-ai raspuns, nici prin cap nu-mi trecea ca o sa vad sub 1,06. Noroc ca la banca si-au pus o marja de cross de doar 0,005 si asa am obtinut un neasteptat 1,079. Poate data viitoare o sa fie mai bine desi cred ca miscarile eur/usd, in viitor, vor avea amplitudine mai mica dar pe durate scurte de timp, astfel ca pana muta depozitul de pe o valuta pe alta, pierd minimul/maximul.
Ce voiam sa punctez foarte mult, este ca iti sunt recunoscator pentru binele pe care l-ai facut publicand aceste informatii gratuite pana la urma, de pe urma carora, eu cel putin, am obtinut o dobanda mare la depozit.
Sper ca macar binele pe care il faci, daca nu mai mult, sa se intoarca si la tine! Multa sanatate iti doresc!
Uitasem, in partea dreapta unde apar diverse bloguri utile, am vazut ca apare si piperea.ro doar ca apare cu un articol foarte vechi desi el a mai postat.
Am gasit un articol recent la el, foarte lung ce-i drept, dar care merita pus in susul paginii, cred eu, sub clociada americana. Sunt exprimari cam elevate uneori in articol dar are si explicatii extraordinar de clare si de succinte. Pe mine m-a uns la suflet, poate si ceilalti cititori il vor gasi interesant.
http://www.piperea.ro/blog/gheorghepiperea/curcanul-si-consumatorul-fericit/
Ce m-a socat este ca acest eseu a fost sustinut la Teatrul National din Bucuresti... nu stiu cum de s-a ingaduit asa ceva !?
@Bogdan
Binele se va întoarce cu siguranță... în rău. :D
E de ajuns o greșeală și ajung... vedetă.
Am updatat feed-ul blogului lui Piperea și am urcat articolul cu_curcani.
Generally speaking... nu-mi face nicio plăcere să vâslesc singur în amonte de... Niagara. Piperea se luptă cu morile de vânt, cu BNR/FMI și restul mafiei bancare, cei câțiva jurnaliști nepătați din România prestează din hobby, iar turma... trage să crape îmbuibată.
Dar și lupta asta își pierde sensul când nu realizezi în cine dai. Și-mi vine în minte o platformă care susținea direct mafia financiaro-imobiliaro-securisto-statală în timp ce-și declara lupta împotriva mafiei bancar-imobiliare. :D Alții critică oligarhia financiară și japițele securiste vestice, susținând ultimii lăstari ai oligarhiei securiste postbelice.
... încă încerc să separ neghina de... pietriș... ăăă, deci, dacă mai știț' bloguri "cu_caracter", le agăț imediat.
Ooooff! :)
Pai cu viteza cu care se desfasoara caderea, terminam [V] anul asta ... si dupa aceea ? Ce facem?
Adica nu vad cum de anul acesta (sau la inceputul anului viitor) ar aparea vreun driver pentru intarirea euro fata de usd pe o baza multianuala!
Sau dupa [V] care inchide I urmeaza cumva un II corectiv si dupa aia ne distram iar tare cu un III descendent?
@vali
Nu e vorba decât de un moment istoric. Niciodată dolarul nu a sărit atât de puternic. Adică... e un moment unic în currency war... o excepție.
Nu-i nevoie de niciun motiv pentru întărirea euro. E de ajuns să apară motive gen "demise of the dollar", "debt ceiling", "no rate raise". :D De exemplu, lira sterlină zburda la un moment dat după declarația guvernatorului BOE că va crește rata, iar de când a spus că se mai gândește, lira s-a făcut terci.
Ok, am inteles.
Imi aduc aminte ca acum ceva timp ai facut o afirmatie ca DX (indicele consolidat al dolarului) va ajunge la (sau pe la ) 160.
iti mai mentii acea afirmatie?
Pentru ca ai sustinut ceva demential de tare acolo cu acest 160 !
si nu vad cum se integreaza acest 160 cu scenariul cu [III] apoi [IV] apoi [V] si dupa aceea gata! .... zburam spre 1.80-2.20 EUR/USD (valorile 1.8 - 2.2 imi apartin, nu zic ca le-ai zis tu).
dar mi-a ramas in minte acel halucinant 160 DX.
l-ai zis la nervi sau ...are un sens , o ratiune?
Multumesc, Vali
Am spus că va ajunge și la 160, bineînțeles, după ce trece de... 120. :D
Nu știu dacă a observat cineva nuanța, dar am tot făcut referire la ținta de 99, considerând că 100 ar fi fost mult prea tentant pentru bancarzi să facă o glumiță... corectivă. Puterea trendului nu le-a mai lăsat loc de giumbușlucuri.
Revenind la 160, te cramponezi de ținta pe termen foarte lung (2018-2020?), deși n-am reușit nici măcar să atingem minimul acestui val.
Abia acum înțeleg de ce mă tot întrebai, de fapt vrei schema prăbușirii... în detaliu până la ultima picătură. :D
E incredibil că EURUSD ar putea ajunge sub 0,7? :D
Te întreb, când ai citit acum 3 luni că DXY va atinge 99 în 2015, ai zâmbit? :) Dar când vorbeam de rachete albe care vor duce euro la paritate cu dolarul... pe când era 1,38?
Voi... desena un post exclusiv pentru... elucubrații.
P.S. Și n-au trecut decât câțiva ani de când mă contram cu goldarii care se ștergeau la fund cu... hârtii verzi.
Salut,Bogdan Valentin,de ce ati trecut direct in euro,considerati ca moneda euro se va intari in perioada urmatoare in fata leului?Domnul Aristotel imi amintesc ca dumneavoastra mi-ati raspuns in saptamanile trecute ca trecerea va fi din usd in lei.Ma intreb daca oare conteaza ce trebuie sa alegem acum lei sau euro când schimbam dolareii:D Multumesc frumos!
"E incredibil că EURUSD ar putea ajunge sub 0,7? :D"
Eh, la replica asta mi s-a cutremurat intreaga lume cam o jumatate de secunda! Deci asta inseamna 160 DX !!! Am ramas asa " :-O "! ....
Da, adevarul e ca la 1,38 EUR/USD imi era greu sa cred ca vom vedea paritatea .... banuiam eu ca va fi un val puternic dar pana la 1.10-1.12 cat sa dea tzeapa celor care statea cu ochii pe paritate! Ce s-a intamplat m-a lasat tacut ..mai tacut decat in scena aia din Matrix 1 unde Neo isi cere dreptul pentru un telefon fiind in interogatoriul politiei si buzele i se unesc si ii dispare gura..... cam asa de tacut! :))
https://www.youtube.com/watch?v=4D7cPH7DHgA
"Voi... desena un post exclusiv pentru... elucubrații."
Iti multumesc frumos, Aristotel!
Apreciez mult implicarea! Multumesc frumos!
Vali
"banuiam eu ca va fi un val puternic dar pana la 1.10-1.12 cat sa dea tzeapa celor care stateaU cu ochii pe paritate!"
stateaU ! :D!
nu sunt tampit, doar m-am grabit cand am scris! :D
Te-ai contrat tu si cu Cezar (cel cu randamentul in prelungire tot mai mic) nu numai cu Flavian.
Inca te banuiesc de relatii cu fiul lui Dumnezeu de la Goldman :D :
http://www.capital.ro/goldman-sachs-are-o-noua-previziune-uimitoare-pentru-moneda-euro.html
@lucian
Așa cum am mai spus de vreo 3 ori, am schimbat dolarii (tranșa 1) în lei, dar e posibil să trec înapoi în dolar peste doar câteva săptămâni. Așa cum am mai spus tot de vreo 3 ori, EURPLN, după spargerea suportului de la 4,145, umblă în derivă după un alt suport. Ar putea fi 4,08 sau mult mai probabil 4,0622. Prin urmare, și leul s-ar putea aprecia nesemnificativ până la 4,42 sau ceva mai "grav" până la 4,39.
În mai 2014 am spus că e posibilă o apreciere cu 10% a euro față de leu. În continuare văd același lucru, iar lipsa de volatilitate a cursului ar putea să fie o adormire a... fricoșilor. :D Dar tot atunci am spus că revin când am confirmarea și... încă n-am revenit.
@vali
Dacă faci abstracție de corecția care nu s-a materializat, elucubrația asta e tot din septembrie 2014, de aici.
@akhenaton
Cezar semăna cu Horia Georgescu atât fizic, cât și la caracter. Flavian e OK... doar are mai multe monede strălucitoare la juma' de preț. Păun, Glăvan și alți gogi austrieci mi s-au părut horibles pentru că recomandau tinichele în vârf de bulă în baza la... patalama.
Da, cam ce zice goldman acum am zis și eu cu luni de zile în urmă, inclusiv prețul de referință de 1,1719.
Ok Aristotel,sa postati aici atunci când considerati ca este momentul potrivit pentru revenirea in dolar.in cateva saptamani voi avea toate fondurile transformate in lei.Sper ca de data aceasta sa prind "trenul" dolarului :D.
Domnul Aristotel,se pare ca s-au desteptat toti ,toata lumea vorbeste de dolar.Ba mai mult au inceput sa vorbeasca de paritate sau chiar de nivelul 0.8 euro/usd,ma intreb unde erau toti acesti analisti acum un an.Oare nu e posibil ca nivelul atins de dolar acum sa fie si maximul,sa se mentina aici o perioada dupa care sa intre pe o panta descendenta.De fiecare data când multimea deja e convinsa de ceva, "aici ca dolarul va creste", ceilalti ii vor impinge sa cumpere aproape de maxim.Asa s-a intamplat si cu aurul in 2012,dar mai ales cu "cloacele",despre care vorbiti dumneavoastra.Dar pana la urma e natural ,trebuie sa existe cineva care va cumpara si la pretul maxim:D
Cu toate că n-am fost prea explicit în privința evoluției imediate a EURUSD, am insinuat că trendul a obosit și că următorul minim ar trebui să reziste pentru o perioadă ceva mai lungă.
Din grafic rezultă că va fi atins un nou minim în următoarele 1-2 săptămâni, în timp ce "Be quick or be dead" spune că acest minim va fi ușor... meteoric, după care mișcarea descendentă va fi întoarsă brutal. Deci, dacă săriți peste mesajul "șlagărului", pierdeți... indicii. :D
Cei care cumpără acum dolari cu euro sau lei își asumă riscuri mari, iar când EU va reveni peste 1,1, tot ei vor fi cei care vor vinde dolari.
În elucubrația 1 am avut dreptate în privința divergenței de val (III), la limită (față de elliot wave oscillator) și nu mai rămâne decât să aștept retragerea... indicatorului spre zero.
Dolarul cred că se află abia în faza "media attention". E importantă nuanța că euro s-a făcut praf față de tot, în timp ce dolarul s-a apreciat în raport cu toate valutele. Deci, corecția pe indexul dolarului nu va avea aceleași proporții ca în cazul EURUSD. Adică, în timp ce EURUSD va crește, USDCAD și USDJPY vor continua să crească, iar GBPUSD să scadă ceea ce va întări... imaginea dolarului... pă glob. :)
Prin 2011 n-avea "valuoare", vreo 3 ani n-a interesat pe nimeni, iar acum face din nou... știri. Urmează o perioadă cu volatilitate mare, iar apoi ne apucă... entuziasmul. :D
Ca de obicei studii interesante. Eur/USD e o combinatie care ma intereseaza pentru ca genereaza miscari pe multe alte piete.
Da, cred ca cel mai probabil urmeaza un val 5 anemic, care daca va duce la paritate va genera acea panica pe piata din care profita cei cu sange rece.
Intrebarea interesanta este cat va creste Eur/USD-ul dupa aceea... ar trebui sa aibe o apreciere interesanta dar deocamdata nu vad nici un indicator al ei si nici nu reusesc sa ma gandesc pana pe la ce valori va urca...
AC - vreo previziune?
Deja a inceput corectia, vad euro/usd la 1,08,asta cred mai mult dupa sedinta FED-ului.Exact despre ce vorbeati in zilele trecute ,e nevoie de o singura stire pentru a schimba trendul:D .Ramane de vazut acum daca euro se duce la 1,12 dupa care 1,16 si iar inapoi la 1,03
@razvan
S-a stabilit divergența de val (iii). Problema e că în timp ce elliot wave oscillator se va îndrepta spre zero, e foarte probabil ca prețul să facă un nou lower low în maximum 6-7 zile (0,01 % e probabilitatea... ca să nu facă).
"Debandada" de ieri a fost exagerată de activarea stop loss-urilor pozițiilor short.
Vezi, te uiți în jos și-ți vine în față... te uiți în sus... și-ți cade peste picioare. :D
Deci, mai întâi vreau să văd acest minim (din perspectiva tranșei 2 :) și abia pe urmă... mă uit în sus... spre valul (iv).
Lower low-ul deja incepe sa se simta avand in vedere forta valului care tocmai a inceput.
Daca te uiti in jos, pentru end of W5 ce valoare prognozezi?
@razvan
Cât am spus în post.
EURUSD, targets 1,0414 și 1,0266, USDX ... 101,82. În cazul euro, spike-ul de ieri e confirmarea că prăbușirea s-a terminat, așa că eliberez tranșa 2 în jur de 1,04.
Întrucât probabilitatea ca ambele ținte de preț să fie atinse a scăzut, mai am așteptări doar în privința primeia.
Merită stabilit cine se inspiră... de la cine. :)
Elucubrația mea e publicată pe 8 martie, iar Sebastian Seliga îmi confirmă azi valurile 3-4-5 și (iii)-(iv)-(v).
Seliga s-a chinuit să numeroteze niște gâlme pe la 1,27 ca fiind valurile [3] și [4].
Ținta finală a acestui val (iii) o văd la 1,0266, iar prima lui țintă e 1,0263.
''spike-ul de ieri e confirmarea că prăbușirea s-a terminat''
gata deci distractia? :)? abia ma obisnuisem! :)
putem sa o mai facem o data? :D? A fost fun!
Maldonado îmi susține predicția noii căderi a EURUSD de care vorbeam ieri. Estimează un double bottom pentru valul corectiv b al valului (iv). Eu rămâm la țintele mele.
Cu dolari tare si petrol ieftin cam greu 2% inflatie in SUA prea curand.
@Edy
Cu dolarul tare si petrolul ieftin cam greu ca inflatia sa creasca in SUA.
Scuze, ți-am publicat comentariul defect și l-am șters pe cel corect. Shit happens! :)
Așa e, dar eu nu asum că Fed-ul controlează ceva. Datoriile sunt în dolari, iar în momentele de debt deflation alt fundament nu mai contează.
Fed-ul urmărește evoluția pieței și estimează când și cum trebuie să urmeze... piața. De asta s-au precipitat cu ceva timp în urmă că vor crește rata, iar acum se mai gândesc. A fost o... corecție. :D
Nu controleaza doar reactioneaza :) Flotare controlata vorba unora :) Cat o mai tine :)
Credeti ca e posibil in zilele urmatoare sa coboare iar cursul pana la 1,04 dupa care sa se duca inapoi spre 1,12 de unde va incepe valul (v)
@lucian
Săptămâna viitoare ar trebui să vedem noul minim. Această predicție e mai mult statistică.
Nu știu de unde l-ai scos pe 1,12. E tocmai estimarea maximului valului (iv).
Din graficele pe care le-am vazut in legatura cu euro/usd am observat ca in timpul valului (iv) e posibila o scadere pana la 1,05 sau 1,04 dupa care cursul se va indrepta spre 1,12. maximul valului (iv) va fi intre 1,12 si 1,14. De aceea va intrebam pe dumneavoastra ce parere aveti.Aici am vazut,tot dumneavoastra ati postat acesta pagina:)
http://clubdecapitales.com/elliottwave/elliott-wave-eurusd-el-camino-para-llegar-hasta-el-1-14/
Trimiteți un comentariu