Iarna lui Kondratiev şi Credit Ponzi Scheme

Update: Instinct de conservare

Deşi urmează un post destul de lung, nu-i cazul să vă faceţi griji, meritul meu e minor. E simplu, preiau ce gândesc/scriu alţii, fac 2-3 conexiuni (din care una la internet)... et voila! În definitiv(ul absolut), ce rost ar mai avea să gândesc şi eu ce au gandit alţii şi, cu atât mai mult, dacă acel "alţii" mă include, ar fi doar o pierdere de timp să gândesc... de două ori.

Banui că ştiţi cu toţii cât de simplu este să te informezi în ziua de azi. Nu trebuie decât să fii alfabetizat ori, cu o ureche bună şi o privire... ageră, TV-ul iţi poate oferi "a bunch of information". Ce-i drept, uneori selecţia informaţiei... accesibile e mai anevoioasă şi sunt convins că adesea mergeţi pe "mâini moarte", din lipsă de timp. Din fericire, acum există "selectorul" AristotelCostel. Care este secretul meu? Principiul "... e ca la loto" şi, fiind mai prostovan, norocul mă... copleşeşte.

Modestia nu-i tocmai punctul meu forte, însă după tăvăleala din ultimii ani, apelativele maliţioase atrase din zona financiar-imobiliară devin simple "alinturi" în comparaţie cu destinele crude ale opozanţilor... realităţii.

Mă rog... în calitate de patriot voluntar voi executa un gest mai puţin decent faţă de dl. Adrian Panaite, preluând cu funcţia copy-paste o parte importantă dintr-unul dintre articolele dumnealui, articol esenţial atât pentru poporul nostru, cât şi pentru... alte popoare. Fragmentul în sine vă va folosi în partea a doua a acestui post, dar mai cu seamă... în viaţa de zi cu zi.

În lucrarea sa, publicată în 1926, "Ciclurile majore în viaţa economică", Kondratiev a lansat ideea existenţei, la nivelul economiei capitaliste, a unei ciclicităţi repetabile la intervale de timp extinse, de aproximativ 60 de ani. Privind retrospectiv, pentru anii 1790-1920, o serie de indicatori precum profiturile companiilor, preţurile mărfurilor şi ale bunurilor de consum, nivelurile salariilor, ratele de dobândă sau cotaţiile din pieţele bursiere, Nikolai Kondratiev a izolat trei astfel de cicluri majore. Identificând anii 1920 drept ultima perioadă favorabilă a celui de-al treilea ciclu economic, economistul rus a prezis marea criză din 1929-1933, fapt care l-a adus în atenţia observatorilor pieţelor financiare în anii care au urmat. Potrivit teoriei lui Kondratiev, la baza unui astfel de ciclu stă descoperirea şi implementarea pe scară largă a unei noi tehnologii capabile să transforme întreaga societate şi să genereze, la rândul ei, o expansiune furibundă a unor ramuri conexe. Dincolo de schimbarea dramatică a întregii economii, un astfel de avantaj tehnologic cum au fost căile ferate, oţelul sau industria petrolieră, pot determina direcţionarea fluxurilor investiţionale într-un anumit sens, dar şi o modificare a comportamentului consumatorului. Mai mult decât atât, absorbind investiţiile şi creând servicii în industria pe orizontală, respectiva tehnologie poate contura un cu totul alt angrenaj economic. Kondratiev a subliniat existenţa, iniţial, a unui pionierat în respectivul domeniu, apoi o expansiune generală a acestuia, urmată de o etapă de saturaţie şi una de epuizare finală şi declin care cauzează o ieşire a societăţii din vechea paradigmă. Cele patru faze au fost numite sugestiv anotimpuri.
Primăvara lui Kondratiev reprezintă o ieşire din dezmorţire a economiei având ca punct de plecare tocmai randamentele importante aduse de implementarea noii tehnologii. Este un anotimp al exuberanţei, afacerile înmugurind peste tot şi generând prosperitate. Se constată o sporire a locurilor de muncă în paralel cu o majorare a veniturilor ce conturează o atmosferă generală de optimism care permite o schimbare radicală a cerinţelor sociale. Dobânzile mici şi predictibile, costurile scăzute ale mărfurilor, precum şi introducerea de inovaţii tehnologice oferă companiilor profituri substanţiale, cu efecte benefice pe pieţele bursiere. În acest mediu propice, dominat de o efuziune a iniţiativei private, economisirea se îmbunătăţeşte, la fel ca şi acumularea de noi produse.
Pe acest fond pozitiv, creşterea exponenţială îşi atinge limitele, iar economia se supraîncălzeşte. Prin urmare, economia se confruntă cu torida vară a lui Kondratiev. Asistăm la o uşoară recesiune, în contextul îngustării resurselor, al unor dobânzi ridicate şi volatile, apărând primele dezechilibre şi relevându-se o ineficienţă la nivelul întregului angrenaj economic. Aceasta se traduce prin profituri scăzute, şomaj, inflaţie, o sporire semnificativă a datoriilor. În această conjunctură nu se mai creează abundenţă şi apar primele alocări greşite ale resurselor, pieţele bursiere se află în declin şi, de cele mai multe ori, chiar se configurează tensiuni care dau naştere unor conflicte militare majore. Potrivit analiştilor, în actualul ciclu, această vară a fost traversată în anii '70 şi începutul anilor '80, odată cu criza petrolieră, şi a fost marcată de războiul din Vietnam.
Treptat, această etapă este traversată, iar societatea îşi revine, toamna aducând cu ea fructele dezvoltării din primăvară. Economia reintră pe o traiectorie ascendentă, lucrurile par să revină la normal, iar euforia îşi face loc încetul cu încetul. Prin orientarea către consum, uneori spre supraconsum, paradigma respectivului ciclu îşi atinge limitele. Este o perioadă de saturaţie în care se vede un declin al randamentului capitalului investit. Apariţia unor noi inovaţii tehnologice, costul scăzut la materiile prime şi menţinerea unor niveluri coborâte ale ratelor de dobândă permit companiilor să înregistreze profituri apreciabile. Cu toate acestea, în termeni reali, creşterea este una anemică, fapt care cauzează o tendinţă de suprainvestire, materializată printr-o supraproducţie rezultată dintr-un calcul nerealist al cererii viitoare. Acum, cea mai mare parte a companiilor, în loc să îşi diminueze gradual investiţiile, în anticiparea scăderii cererii, tind să aloce din ce în ce mai multe fonduri către promovarea unor metode agresive de marketing, pentru a forţa piaţa până la limitele sale de absorbţie. Este o soluţie paleativă, cu efect pe termen scurt, care însă creează iluzia unei dezvoltări sustenabile în viitor. Pe acest fond, asistăm la creşteri exuberante ale pieţelor bursiere, acţiunile societăţilor listate înglobând expectaţii din ce în ce mai fantasmagorice. La fel şi piaţa imobiliară, dacă în precedentele două anotimpuri cunoştea o tendinţă ascendentă moderată, în etapa despre care vorbim, aceasta capătă accente groteşti, cotaţiile din real estate urcând aberant, în condiţiile unei manii colective specifice psihologiei de bubble.
Către sfârşitul toamnei, randamentele investiţiilor în economia reală ajung într-atât de scăzute, încât aceasta devine tot mai neatractivă pentru investiţii. Capitalul migrează spre zonele speculative şi acum înfloresc activităţi care au la bază exclusiv politici monetare ce includ aşteptări hiperoptimiste asupra viitoarei dezvoltări. Extinderea generalizată a creditului produce un exces de lichiditate care este direcţionat spre aceste activităţi speculative. Pe acest fond, creşte obsesia individului pentru îmbogăţire rapidă, în paralel cu diminuarea interesului său pentru profesie şi muncă. Încrederea în randamentul viitor al investiţiilor este oarbă. Capitalul mare pierde, la rândul său, legătura cu economia reală, iar pieţele financiare capătă accente de joc piramidal, inflamând bule speculative nesustenabile cu sprijinul creditului iraţional. Odată cu spargerea lor, pieţele suportă şocuri dramatice, iar capitalul fictiv începe să se evapore. Urmărind evoluţiile din ultimii ani observăm indicii clare că toamna târzie a lui Kondratiev a fost dusă până la ultimele consecinţe. Nicicând datoriile nu au căpătat asemenea proporţii, nicicând frenezia investiţională nu a fost atât de mare şi în aşa disproporţie faţă de potenţialul efectiv al economiei reale, cu produse derivate, o industrie a hedge-fondurilor luxuriantă şi o propagandă diversificată a societăţilor cu profil financiar, în fine, nicicând nu am avut o aşa condensare a unei succesiuni de bule speculative începând cu Enron, cu cea tehnologică de pe NASDAQ şi încheind cu acest uriaş bubble imobiliar dezvoltat la nivel mondial. Prea multe dintre elementele definitorii ale economiei internaţionale a ultimilor ani se aseamănă cu toamna lui Kondratiev pentru a nu ne gândi cât se poate de serios că această criză cu care ne confruntăm este una care prefigurează o cumplită iarnă geroasă. Sursa

Vorbe... vorbe goale, beletristică pentru frustraţi. Totuşi, am stabilit ce prostii a scornit Kondratiev (un rusnac, cel mai probabil, un sărăntoc de locuia la mă-sa acasă). Nu rataţi comentariile de la acest articol. Eram încolţit de Serban Buscu de la Cotidianul şi "dezvăluit" în maniera-i "selectă" de către Andrei Văcaru. Băieţi, a meritat! M-aţi făcut de... toate prăjiturile... de pomană! (Foame de bani... poate?)

...

Ahhhhh... ce să vezi, ruleta indică 13 roşu, fix Karl Denninger:

The Consumer Credit Game Is OVER

Let me be crystal-clear so nobody can say later they weren't warned: If any part of your economic thesis going forward requires that consumer borrowing expand in order to foster economic growth you are wrong and everything you believe that depends on that is also wrong. Further, any belief that per-capita income has not SHRUNK from the flat-lined 2006-2008 levels in 2009 is also wrong, although the Census numbers for 2009 will not be out until September 2010.

There is no more borrowing capacity among consumers as a group. Contraction of this magnitude and rate-of-change is NOT occurring by choice; consumers are being forced to either pay down or default debt they cannot afford to carry. It is no longer possible to expand outstanding consumer credit - that is, we cannot "pull forward demand" any longer, as the consumer's per-capita income, even with short-term interest rates at ZERO, is insufficient to support further credit issuance. Sursa

Şi acum urmează punctul culminant al postului "MEU":

The Greenspan gambit to avoid a "Kondratiev Winter" has failed. (Conform Google Traducere: "Gambit Greenspan pentru a evita o "Kondratieff de iarnă", nu a reuşit.")

Mr. Greenspan is said to have once remarked during the 00-03 market implosion that this was indeed exactly what he was trying to prevent, strongly implying that he was well-aware of where we were in the credit cycle (that is, he had the up-to-2000 version of the above chart and understood it) and that should he fail the results would be catastrophic.

The law of exponential growth cannot be repealed, and it is impossible for an exponential growth process to continue forever in any venue where there is a hard, physical boundary on the maximum expansion possible.
We live in such a venue. It is called the Planet Earth and it has a finite size, surface area, and carrying capacity for people. While we can (and have) expanded that carrying capacity through the exploitation of technology it is nonetheless finite and eventually must and will succumb to the pressure placed on our economic system by the abusive nature of exponential growth mandates.
We appear to have hit that wall when it comes to debt, just as we did in the 1920s, resulting in The Great Depression.
The Depression was not caused, as Bernanke and others have (knowingly falsely) claimed, by a "failure" of The Fed to appropriately loosen monetary policy.
The Depression was caused by the more than decade-long expansion of credit in exponential fashion - a mathematical impossibility to sustain. That expansion in turn led to a demand for the consumption of ever-more of output in the form of interest payments. When those payments exceeded the ability of persons and corporations to pay the system collapsed, as defaults cascaded through the system causing unemployment, slack capacity and thus more defaults.
The premise of being able to "halt the damage" through the issuance of more credit is in fact a Ponzi Scheme. It is mathematically impossible to do anything more than delay the taking of damage and by doing so the ultimate loss is made worse. The very definition of a Ponzi Scheme - that is, the taking of money (credit) from new "investors" (citizens) to pay off the claims of the old, is exactly what was done in 2001 and is being done now.
Such frauds are supposed to be illegal under the general context of a fraudulent transaction: That is, the making of a promise that is mathematically impossible over an extended period of time.
Why is not Ben Bernanke, along with the remainder of the Fed Governors and every public official who has made such a statement under oath before Congress (including Tim Geithner) not now under indictment?Sursa